De ce m-ai angaja? De-asta!

De ce eu? (nu, nu melodia de la Subcarpaţi)
 Pentru că sunt tânără și mă pricep la social media – am crescut odată cu rețelele de socializare
 Pentru că nu voi face greșeli gramaticale – am experiență de la Graffiti BBDO, unde am corectat texte, broșuri, pliante
 Am luat locul doi la un concurs de campanii publicitare – pentru brandul Danone România
 În Asociația PRIME am învățat PR, organizare de evenimente și content writing
 Am ținut interviuri atât pentru facultate, cât și pentru Revista Art Out (http://artout.ro/reviste/artout53.html – interviul de la pagina 43)
Îmi doresc să scriu, să scriu, să scriu. Îmi surâde un job în Copywriting sau Social Media.

Mai jos sunt câteva mesaje de promovare pe care le-am scris anul trecut, pentru asociația PRIME România:

1.Ce înțelegem prin Social Media? Care e impactul ei? Cum reuşeşte un simplu mesaj de pe o platformă online să-i facă pe oameni să acționeze? Răspunsurile la aceste întrebări şi multe altele, le vom afla miercuri, 22 martie, de la Adrian Ştefănescu Social Media Lead la Wunderman. El este invitatul workshopului “How SOCIAL is Social Media” care se ține în Silver Church de la ora 18:00.
Vă aşteptăm. Înscrierile se fac pe mailul prteaadcookies@primeromania.ro, până la data de 21 martie, orele 23:59. Nu uitați să ne spuneți numele, facultatea şi numărul de telefon!

2. Prezinți un proiect – ești stresat. Ții un speech mai lung de 20 de secunde la muncă – deja simți cum ți se înmoaie genunchii și cum ți se încordează toți mușchii. Așa-i că e nasol să ai niște idei super bune și să nu le poți exprima? Hai la workshopul de luna asta al PR Tea & AD Cookies! Vei afla de la Mina Ionescu, Senior Digital Account Manager la Geometry Global, care sunt secretele unei comunicări de succes. Vino să învățăm împreună să spunem EXACT ceea ce gândim și să nu păstrăm niște idei pentru noi doar fiindcă ne e teamă de consecințe. Vă așteptăm joi, 26 ianuarie, ora 18:oo la evenimentul ”Message Delivery: Think it, Show it.” Workshopul va avea loc la ceainăria Joie de Vivre. Prețul biletului pentru participare este de 10 lei.

Tot în PRIME am scris și mesaje pentru planuri de postări, de tipul:
25 și 26 aprilie. Marcați-vă data în calendar pentru că se apropie o nouă ediție PR Tea & AD Cookies.

Despre ce va fi? Relaxați-vă cu o melodie bună și lăsați-vă surprinși.
tumblr_n7zj03aACT1swm1iso1_500

Reclame

Joie de vivre. Interviu cu Carmen Gherghe.

 

Acum 6 ani, Carmen Gherghe a luat decizia să înceapă o viață nouă: să trăiască o viață creativă, plină de culori și frumusețe. Când stă la magazin, la Gemstore, lucrează bijuterii, când vine acasă se gândește la forma și culoarea celor pe care le va crea în ziua următoare. Nu are un program de 8 ore, ca la jobul de dinainte. A reușit să integreze munca în viața ei și, spune ea, acum este mult mai împlinită atât personal, cât și profesional.

21931648_10203552362085902_1869374056_o

Ce te-a determinat să faci bijuterii unicat?

Nu m-aș fi gândit niciodată să fac altceva decât telecomunicații, dar slujba într-o corporație te aruncă spre pasiuni pe care nici nu știai că le ai. Nu a fost nimic poetic, nu a fost o revelație sau un vis neîmplinit. Pur și simplu aveam o ședință importantă și voiam niște cercei cu piatră albastră și pentru că nu i-am găsit pe nicăieri, m-am hotărât să mi-i fac singură. Odată ce îți descoperi pasiunea care te împlinește, care te motivează și îți dă un nou sens, nu te mai poți opri din cumpărat cărți, materiale, scule, apoi mobilier specific, motoare, polizoare… Așa transformi o cameră în atelier și nici măcar nu știi când!

Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai apucat de handmade?

A fost un downshifting: am ales o viață mai simplă și mai fericită. Am evoluat (zic eu) de la director într-o companie la creator. Am descoperit la 40 de ani culorile, materialul ce poate fi modelat în propriile mâini, plăcerea și febrilitatea cu care cauți pietre nemaivăzute și de negăsit în țară, bucuria din ochii unei femei care își găsește bijuteria potrivită. Am descoperit de fapt „joie de vivre” și asta îți schimbă întreg universul.

Ce simți atunci când faci o bijuterie?

“Sete”, dar acea sete mistuitoare, deșertică și pe care nu o stingi decât atunci când ai terminat de “băut” întreg paharul. Acolo pun tot: suflet, pasiune, dorință, culoare, perfecțiune și mesaj cu gând bun.

21981616_10203552362165904_1997821721_o

Povestește-ne cea mai frumoasă întâmplare cu un client.

Se întâmplă lucruri nostime aproape zilnic în magazin, dar o să v-o povestesc pe ultima: într-o zi ploioasă intră o doamnă și din pragul ușii îmi spune cu ton aspru: “Azi e ziua mea și vreau ceva de la dumneavoastră!”. Am încercat să aflu ce anume ar dori sau măcar ce piatră, colier sau brățară sau inel. Am ales eu pentru ea și câteva zile după aceea intră în magazin să mă salute și să îmi arate că poartă cu drag ce îi sugerasem.

Care este bijuteria care te reprezintă cel mai tare?

Colierele. Le simt ca pe îmbrățișări, am parcă mai mult loc să îmi spun povestea, mai mult de transmis despre cât de frumoasă este purtătoarea și le asociez feminității. În coliere mă regăsesc și mă exprim mai ușor și mai fluid. E mai simplu să le așez pe umeri cel mai puternic mesaj: “Sunt femeie și sunt atât de frumoasă!”

 

Stay chic. Interviu cu Ioana Susan.

Ioana Susan și echipa ei de la Chic Bijoux realizează bijuterii unicat de șapte ani. Au început cu cristale Swarowski, dar în ultimii ani au încercat să lucreze cu argintul și au văzut că realizează lucruri deosebite.

21886720_1770713562956745_337571550_o

Ce te-a determinat să faci bijuterii unicat?

Ne-am dorit întotdeauna să aducem în prim plan unicitatea și feminitatea, motiv pentru care am hotărât să abordăm cea mai veche formă de a exprima sentimentele, trăirile și personalitatea doamnelor. Bineînțeles că facem referire la bijuterii, care și-au făcut apariția încă din Antichitate și continuă și în zilele noastre să spună foarte multe lucruri despre noi prin pietrele semiprețioase, forma și textura lor. Astfel, am reușit să ieșim din anonimat, să fim creativi și să dovedim pasiunea noastră pentru bijuterii.

Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai apucat de handmade?

Dorința doamnelor de a-și etala frumusețea interioară prin bijuteriile Chic Bijoux ne-a învățat să dăm viață creațiilor noastre. Astfel, pasiunea pentru bijuteriile pe care le realizăm a crescut constant și este într-o ascensiune continuă. De asemenea, am descoperit faptul că implicarea și devotamentul de care dăm dovadă în fiecare zi încep să fie apreciate.

Ce simți atunci când faci o bijuterie?

Începutul este plin de entuziasm deoarece ideea este gândită în cele mai mici detalii iar pe măsură ce bijuteria prinde contur intervine și satisfacția. În plus, suntem încântați de bijuteriile pe care le producem și care sunt luate de iubitoarele de bijuterii din magazinul Chic Bijoux Gallery Str. Matei Corvin Nr. 2 Cluj Napoca.

21742302_1764257820268986_1547914886_o

Povestește-ne cea mai frumoasă întâmplare cu un client.

Cea mai frumoasă întâmplare de care am avut parte recent o are ca protagonistă pe o doamnă care a venit în magazinul nostru pentru a-și cumpăra o bijuterie. Încercând să îi oferim ajutorul, protagonista noastră s-a dovedit a fi foarte pasionată de bijuterii handmade și totodată de Chic Bijoux. Și-a cumpărat o bijuterie și a plecat, iar după câteva luni s-a întors în magazinul nostru cu un grup de francezi. Am constatat în acel moment că persoana de care v-am povestit era originară din Franța și că a venit în vizită în Cluj Napoca pentru a cumpăra cadouri de Crăciun familiei sale, aducându-și prietenele să facă același lucru. Am fost plăcut impresionați că au venit tocmai din altă țară pentru a alege cadourile de la Chic Bijoux.

Care este bijuteria care te reprezintă cel mai tare?

Alegerea bijuteriei depinde foarte mult de personalitatea și gusturile unei persoane, de aceea o bijuterie trebuie realizată cu atenție și cu o viziune clară asupra clienților. Portofoliul pe care îl deține Chic Bijoux reflectă o gamă variată și cuprinzătoare pentru toate preferințele.

Piatră semiprețioasă, caut căsuță. Interviu cu Alina Suciu.

Alina Suciu este un artist român care realizează bijuterii unicat și, așa cum spune chiar ea – le oferă pietrelor căsuțe și povești de care să se bucure cei care le poartă. Magazinul ei, Sabine, se numește așa datorită bunicului Sabin ‑ omul de la care a moștenit creativitatea și dorința de a face lucruri frumoase.

20883076_736482423220437_3885633987972006373_n

Ce te-a determinat să faci bijuterii unicat?
Cred că nevoia constantă de lucru cu mâinile şi de creaţie. Apoi, o dragoste pentru pietre semipreţioase şi minerale, care m-a luat prin surprindere chiar şi pe mine, acum 6 ani. De aici şi până la a dori să îi ofer fiecărei pietre căsuţa potrivită, nu au mai fost decât câteva nopți de căutat internetul de ustensile trebuincioase și tutoriale urmărite cu jind.
Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai apucat de handmade?
În primul rând am aflat cum e să lucrezi uneori și 18 ore pe zi, fără să regrețippp, nici orele de somn pierdute, nici ieşirea în oraş la care ai spus pas. Şi am învăţat importanța unui extinctor în casă! Apoi, am cunoscut oameni minunați, pasionați şi ei de minerale, de pietre, de frumos, de brut.
Ce simți atunci când faci o bijuterie?
Aşa cum am mai spus, majoritatea bijuteriilor mele pornesc de la o piatră care îşi caută căsuță. Şi încerc să îi fac una care să o pună în valoare. Iar jocul cu focul și transformarea metalului sub torță este un fenomen care nu încetează să mă uimească. De aceea şi bijuteriile mele au, de cele mai multe ori, o formă brută, care poate evoca măcar o părticică din emoția şi modul în care metalul se transformă sub flacără.

21903540_10203546124169958_1801756799_n

Povestește-ne cea mai frumoasă întâmplare cu un client.
Am multe cliente dragi, unele mi-au devenit prietene bune şi mi-e greu să spun despre o întâmplare anume cum că ar fi cea mai frumoasă. Dar vă pot spune că m-a emoționat teribil o clientă care m-a pus să îi fac un cadou surorii ei care se întorcea în țară după 25 de ani în care nu s-au văzut. M-a paralizat puţin faptul că a lăsat totul la latitudinea mea, să fac o bijuterie pe măsura descrierii surorii ei. Însă bucuria a fost şi mai mare când am aflat ca i-a plăcut extrem de mult piesa şi m-a rugat să îi completez setul, în această vară, când s-a dus ea în vizită la sora ei. Şi apoi, sunt poveşti despre bijuterii pe care le creezi şi crezi că sunt minunate, totuşi nu se lipesc de nimeni. Şi stau cuminţi în magazin, şi vin cu tine la târguri, şi te întrebi dacă ai tu o expresie ciudată a frumosului. Şi, după luni de zile, te trezeşti că vine cineva care pune bijuteria şi nu o mai dă jos, şi spune că o căuta de mult, şi îți mulțumeşte, şi îți trimite poze cu bijuteria la birou, cu bijuteria în concediu, ți-o trimite să o cureți pentru că uită să o dea jos când face aluat, căci e parte din ea. Şi aşa vezi cum bijuteriile au şi mai multă viaţă și cum aduc bucurie celor la care se duc, aşa cum te-ai bucurat şi tu, făcându-le.
Care este bijuteria care te reprezintă cel mai tare?
Întotdeauna mă reprezintă cel mai tare ultima bijuterie făcută. Căci are încapsulată energia mea recentă, e aşa cum sunt în acel moment. E o oglindire a mea într-un moment din viață şi de aceea mi se pare că ultima creație mă reprezintă cel mai bine. Dacă ar fi însă să aleg un tip de bijuterie, aş putea spune răspicat că inelele mă reprezintă cel mai bine: o fi de vină infinitul cercului?

 

Incinerarea lui Sam McGee

The Cremation of Sam McGee
By Robert W. Service


There are strange things done in the midnight sun
By the men who moil for gold;
The Arctic trails have their secret tales
That would make your blood run cold;
The Northern Lights have seen queer sights,
But the queerest they ever did see
Was that night on the marge of Lake Lebarge
I cremated Sam McGee.

Now Sam McGee was from Tennessee, where the cotton blooms and blows.
Why he left his home in the South to roam ‘round the Pole, God only knows.
He was always cold, but the land of gold seemed to hold him like a spell;
Though he’d often say in his homely way that „he’d sooner live in hell.”

On a Christmas Day we were mushing our way over the Dawson trail.
Talk of your cold! through the parka’s fold it stabbed like a driven nail.
If our eyes we’d close, then the lashes froze till sometimes we couldn’t see;
It wasn’t much fun, but the only one to whimper was Sam McGee.

And that very night, as we lay packed tight in our robes beneath the snow,
And the dogs were fed, and the stars o’erhead were dancing heel and toe,
He turned to me, and „Cap,” says he, „I’ll cash in this trip, I guess;
And if I do, I’m asking that you won’t refuse my last request.”

Well, he seemed so low that I couldn’t say no; then he says with a sort of moan:
„It’s the cursèd cold, and it’s got right hold till I’m chilled clean through to the bone.
Yet ‘tain’t being dead—it’s my awful dread of the icy grave that pains;
So I want you to swear that, foul or fair, you’ll cremate my last remains.”

A pal’s last need is a thing to heed, so I swore I would not fail;
And we started on at the streak of dawn; but God! he looked ghastly pale.
He crouched on the sleigh, and he raved all day of his home in Tennessee;
And before nightfall a corpse was all that was left of Sam McGee.

There wasn’t a breath in that land of death, and I hurried, horror-driven,
With a corpse half hid that I couldn’t get rid, because of a promise given;
It was lashed to the sleigh, and it seemed to say: „You may tax your brawn and brains,
But you promised true, and it’s up to you to cremate those last remains.”

Now a promise made is a debt unpaid, and the trail has its own stern code.
In the days to come, though my lips were dumb, in my heart how I cursed that load.
In the long, long night, by the lone firelight, while the huskies, round in a ring,
Howled out their woes to the homeless snows— O God! how I loathed the thing.

And every day that quiet clay seemed to heavy and heavier grow;
And on I went, though the dogs were spent and the grub was getting low;
The trail was bad, and I felt half mad, but I swore I would not give in;
And I’d often sing to the hateful thing, and it hearkened with a grin.

Till I came to the marge of Lake Lebarge, and a derelict there lay;
It was jammed in the ice, but I saw in a trice it was called the „Alice May.”
And I looked at it, and I thought a bit, and I looked at my frozen chum;
Then „Here,” said I, with a sudden cry, „is my cre-ma-tor-eum.”

Some planks I tore from the cabin floor, and I lit the boiler fire;
Some coal I found that was lying around, and I heaped the fuel higher;
The flames just soared, and the furnace roared—such a blaze you seldom see;
And I burrowed a hole in the glowing coal, and I stuffed in Sam McGee.

Then I made a hike, for I didn’t like to hear him sizzle so;
And the heavens scowled, and the huskies howled, and the wind began to blow.
It was icy cold, but the hot sweat rolled down my cheeks, and I don’t know why;
And the greasy smoke in an inky cloak went streaking down the sky.

I do not know how long in the snow I wrestled with grisly fear;
But the stars came out and they danced about ere again I ventured near;
I was sick with dread, but I bravely said: „I’ll just take a peep inside.
I guess he’s cooked, and it’s time I looked”; … then the door I opened wide.

And there sat Sam, looking cool and calm, in the heart of the furnace roar;
And he wore a smile you could see a mile, and he said: „Please close that door.
It’s fine in here, but I greatly fear you’ll let in the cold and storm—
Since I left Plumtree, down in Tennessee, it’s the first time I’ve been warm.”

There are strange things done in the midnight sun
By the men who moil for gold;
The Arctic trails have their secret tales
That would make your blood run cold;
The Northern Lights have seen queer sights,
But the queerest they ever did see
Was that night on the marge of Lake Lebarge
I cremated Sam McGee.

Marea mahmureală

N-am mai scris de foarte multă vreme. Eu nu fac parte din categoria aceea de oameni care, indiferent de câte ori au plecat, se întorc întotdeauna acasă. Eu sunt ca aceia care nu pleacă niciodată de acasă, dar se ascund în colţul lor, aceia care nu-şi cunosc toţi vecinii, care nu se interesează multă vreme de soarta lor, apoi îi redescoperă. Vizitatorii au fost primiţi cu gânduri bune, reci…că tot e vară.

Revenind la subiectul principal…nu e de mirare că marile iubiri se consumă vara!

Vacanţa, căldura te fac să ai o stare de euforie. Eu, cel puţin, m-am îmbătat cu soare, cu praf, cu timp nelimitat. Mare mahmureală după apă minerală! Cum să nu-ţi vină, într-o stare ca asta, să te îndrăgosteşti! Am starea. Îmi mai trebuie doar „obiectul posedat”.

Timp de gândit, timp de vorbit…nu mă mai atrage plictiseala şi tristeţea din colţul meu.

Ajunge! Mă duc să mă uit la lună.