Marea mahmureală

N-am mai scris de foarte multă vreme. Eu nu fac parte din categoria aceea de oameni care, indiferent de câte ori au plecat, se întorc întotdeauna acasă. Eu sunt ca aceia care nu pleacă niciodată de acasă, dar se ascund în colţul lor, aceia care nu-şi cunosc toţi vecinii, care nu se interesează multă vreme de soarta lor, apoi îi redescoperă. Vizitatorii au fost primiţi cu gânduri bune, reci…că tot e vară.

Revenind la subiectul principal…nu e de mirare că marile iubiri se consumă vara!

Vacanţa, căldura te fac să ai o stare de euforie. Eu, cel puţin, m-am îmbătat cu soare, cu praf, cu timp nelimitat. Mare mahmureală după apă minerală! Cum să nu-ţi vină, într-o stare ca asta, să te îndrăgosteşti! Am starea. Îmi mai trebuie doar „obiectul posedat”.

Timp de gândit, timp de vorbit…nu mă mai atrage plictiseala şi tristeţea din colţul meu.

Ajunge! Mă duc să mă uit la lună.