De ce m-ai angaja? De-asta!

De ce eu? (nu, nu melodia de la Subcarpaţi)
 Pentru că sunt tânără și mă pricep la social media – am crescut odată cu rețelele de socializare
 Pentru că nu voi face greșeli gramaticale – am experiență de la Graffiti BBDO, unde am corectat texte, broșuri, pliante
 Am luat locul doi la un concurs de campanii publicitare – pentru brandul Danone România
 În Asociația PRIME am învățat PR, organizare de evenimente și content writing
 Am ținut interviuri atât pentru facultate, cât și pentru Revista Art Out (http://artout.ro/reviste/artout53.html – interviul de la pagina 43)
Îmi doresc să scriu, să scriu, să scriu. Îmi surâde un job în Copywriting sau Social Media.

Mai jos sunt câteva mesaje de promovare pe care le-am scris anul trecut, pentru asociația PRIME România:

1.Ce înțelegem prin Social Media? Care e impactul ei? Cum reuşeşte un simplu mesaj de pe o platformă online să-i facă pe oameni să acționeze? Răspunsurile la aceste întrebări şi multe altele, le vom afla miercuri, 22 martie, de la Adrian Ştefănescu Social Media Lead la Wunderman. El este invitatul workshopului “How SOCIAL is Social Media” care se ține în Silver Church de la ora 18:00.
Vă aşteptăm. Înscrierile se fac pe mailul prteaadcookies@primeromania.ro, până la data de 21 martie, orele 23:59. Nu uitați să ne spuneți numele, facultatea şi numărul de telefon!

2. Prezinți un proiect – ești stresat. Ții un speech mai lung de 20 de secunde la muncă – deja simți cum ți se înmoaie genunchii și cum ți se încordează toți mușchii. Așa-i că e nasol să ai niște idei super bune și să nu le poți exprima? Hai la workshopul de luna asta al PR Tea & AD Cookies! Vei afla de la Mina Ionescu, Senior Digital Account Manager la Geometry Global, care sunt secretele unei comunicări de succes. Vino să învățăm împreună să spunem EXACT ceea ce gândim și să nu păstrăm niște idei pentru noi doar fiindcă ne e teamă de consecințe. Vă așteptăm joi, 26 ianuarie, ora 18:oo la evenimentul ”Message Delivery: Think it, Show it.” Workshopul va avea loc la ceainăria Joie de Vivre. Prețul biletului pentru participare este de 10 lei.

Tot în PRIME am scris și mesaje pentru planuri de postări, de tipul:
25 și 26 aprilie. Marcați-vă data în calendar pentru că se apropie o nouă ediție PR Tea & AD Cookies.

Despre ce va fi? Relaxați-vă cu o melodie bună și lăsați-vă surprinși.

Joie de vivre. Interviu cu Carmen Gherghe.

 

Acum 6 ani, Carmen Gherghe a luat decizia să înceapă o viață nouă: să trăiască o viață creativă, plină de culori și frumusețe. Când stă la magazin, la Gemstore, lucrează bijuterii, când vine acasă se gândește la forma și culoarea celor pe care le va crea în ziua următoare. Nu are un program de 8 ore, ca la jobul de dinainte. A reușit să integreze munca în viața ei și, spune ea, acum este mult mai împlinită atât personal, cât și profesional.

Ce te-a determinat să faci bijuterii unicat?

Nu m-aș fi gândit niciodată să fac altceva decât telecomunicații, dar slujba într-o corporație te aruncă spre pasiuni pe care nici nu știai că le ai. Nu a fost nimic poetic, nu a fost o revelație sau un vis neîmplinit. Pur și simplu aveam o ședință importantă și voiam niște cercei cu piatră albastră și pentru că nu i-am găsit pe nicăieri, m-am hotărât să mi-i fac singură. Odată ce îți descoperi pasiunea care te împlinește, care te motivează și îți dă un nou sens, nu te mai poți opri din cumpărat cărți, materiale, scule, apoi mobilier specific, motoare, polizoare… Așa transformi o cameră în atelier și nici măcar nu știi când!

Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai apucat de handmade?

A fost un downshifting: am ales o viață mai simplă și mai fericită. Am evoluat (zic eu) de la director într-o companie la creator. Am descoperit la 40 de ani culorile, materialul ce poate fi modelat în propriile mâini, plăcerea și febrilitatea cu care cauți pietre nemaivăzute și de negăsit în țară, bucuria din ochii unei femei care își găsește bijuteria potrivită. Am descoperit de fapt „joie de vivre” și asta îți schimbă întreg universul.

Ce simți atunci când faci o bijuterie?

“Sete”, dar acea sete mistuitoare, deșertică și pe care nu o stingi decât atunci când ai terminat de “băut” întreg paharul. Acolo pun tot: suflet, pasiune, dorință, culoare, perfecțiune și mesaj cu gând bun.

Povestește-ne cea mai frumoasă întâmplare cu un client.

Se întâmplă lucruri nostime aproape zilnic în magazin, dar o să v-o povestesc pe ultima: într-o zi ploioasă intră o doamnă și din pragul ușii îmi spune cu ton aspru: “Azi e ziua mea și vreau ceva de la dumneavoastră!”. Am încercat să aflu ce anume ar dori sau măcar ce piatră, colier sau brățară sau inel. Am ales eu pentru ea și câteva zile după aceea intră în magazin să mă salute și să îmi arate că poartă cu drag ce îi sugerasem.

Care este bijuteria care te reprezintă cel mai tare?

Colierele. Le simt ca pe îmbrățișări, am parcă mai mult loc să îmi spun povestea, mai mult de transmis despre cât de frumoasă este purtătoarea și le asociez feminității. În coliere mă regăsesc și mă exprim mai ușor și mai fluid. E mai simplu să le așez pe umeri cel mai puternic mesaj: “Sunt femeie și sunt atât de frumoasă!”

 

Stay chic. Interviu cu Ioana Susan.

Ioana Susan și echipa ei de la Chic Bijoux realizează bijuterii unicat de șapte ani. Au început cu cristale Swarowski, dar în ultimii ani au încercat să lucreze cu argintul și au văzut că realizează lucruri deosebite.

Ce te-a determinat să faci bijuterii unicat?

Ne-am dorit întotdeauna să aducem în prim plan unicitatea și feminitatea, motiv pentru care am hotărât să abordăm cea mai veche formă de a exprima sentimentele, trăirile și personalitatea doamnelor. Bineînțeles că facem referire la bijuterii, care și-au făcut apariția încă din Antichitate și continuă și în zilele noastre să spună foarte multe lucruri despre noi prin pietrele semiprețioase, forma și textura lor. Astfel, am reușit să ieșim din anonimat, să fim creativi și să dovedim pasiunea noastră pentru bijuterii.

Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai apucat de handmade?

Dorința doamnelor de a-și etala frumusețea interioară prin bijuteriile Chic Bijoux ne-a învățat să dăm viață creațiilor noastre. Astfel, pasiunea pentru bijuteriile pe care le realizăm a crescut constant și este într-o ascensiune continuă. De asemenea, am descoperit faptul că implicarea și devotamentul de care dăm dovadă în fiecare zi încep să fie apreciate.

Ce simți atunci când faci o bijuterie?

Începutul este plin de entuziasm deoarece ideea este gândită în cele mai mici detalii iar pe măsură ce bijuteria prinde contur intervine și satisfacția. În plus, suntem încântați de bijuteriile pe care le producem și care sunt luate de iubitoarele de bijuterii din magazinul Chic Bijoux Gallery Str. Matei Corvin Nr. 2 Cluj Napoca.

Povestește-ne cea mai frumoasă întâmplare cu un client.

Cea mai frumoasă întâmplare de care am avut parte recent o are ca protagonistă pe o doamnă care a venit în magazinul nostru pentru a-și cumpăra o bijuterie. Încercând să îi oferim ajutorul, protagonista noastră s-a dovedit a fi foarte pasionată de bijuterii handmade și totodată de Chic Bijoux. Și-a cumpărat o bijuterie și a plecat, iar după câteva luni s-a întors în magazinul nostru cu un grup de francezi. Am constatat în acel moment că persoana de care v-am povestit era originară din Franța și că a venit în vizită în Cluj Napoca pentru a cumpăra cadouri de Crăciun familiei sale, aducându-și prietenele să facă același lucru. Am fost plăcut impresionați că au venit tocmai din altă țară pentru a alege cadourile de la Chic Bijoux.

Care este bijuteria care te reprezintă cel mai tare?

Alegerea bijuteriei depinde foarte mult de personalitatea și gusturile unei persoane, de aceea o bijuterie trebuie realizată cu atenție și cu o viziune clară asupra clienților. Portofoliul pe care îl deține Chic Bijoux reflectă o gamă variată și cuprinzătoare pentru toate preferințele.

Piatră semiprețioasă, caut căsuță. Interviu cu Alina Suciu.

Alina Suciu este un artist român care realizează bijuterii unicat și, așa cum spune chiar ea – le oferă pietrelor căsuțe și povești de care să se bucure cei care le poartă. Magazinul ei, Sabine, se numește așa datorită bunicului Sabin ‑ omul de la care a moștenit creativitatea și dorința de a face lucruri frumoase.

Ce te-a determinat să faci bijuterii unicat?
Cred că nevoia constantă de lucru cu mâinile şi de creaţie. Apoi, o dragoste pentru pietre semipreţioase şi minerale, care m-a luat prin surprindere chiar şi pe mine, acum 6 ani. De aici şi până la a dori să îi ofer fiecărei pietre căsuţa potrivită, nu au mai fost decât câteva nopți de căutat internetul de ustensile trebuincioase și tutoriale urmărite cu jind.
Cum s-a schimbat viața ta de când te-ai apucat de handmade?
În primul rând am aflat cum e să lucrezi uneori și 18 ore pe zi, fără să regrețippp, nici orele de somn pierdute, nici ieşirea în oraş la care ai spus pas. Şi am învăţat importanța unui extinctor în casă! Apoi, am cunoscut oameni minunați, pasionați şi ei de minerale, de pietre, de frumos, de brut.
Ce simți atunci când faci o bijuterie?
Aşa cum am mai spus, majoritatea bijuteriilor mele pornesc de la o piatră care îşi caută căsuță. Şi încerc să îi fac una care să o pună în valoare. Iar jocul cu focul și transformarea metalului sub torță este un fenomen care nu încetează să mă uimească. De aceea şi bijuteriile mele au, de cele mai multe ori, o formă brută, care poate evoca măcar o părticică din emoția şi modul în care metalul se transformă sub flacără.

Povestește-ne cea mai frumoasă întâmplare cu un client.
Am multe cliente dragi, unele mi-au devenit prietene bune şi mi-e greu să spun despre o întâmplare anume cum că ar fi cea mai frumoasă. Dar vă pot spune că m-a emoționat teribil o clientă care m-a pus să îi fac un cadou surorii ei care se întorcea în țară după 25 de ani în care nu s-au văzut. M-a paralizat puţin faptul că a lăsat totul la latitudinea mea, să fac o bijuterie pe măsura descrierii surorii ei. Însă bucuria a fost şi mai mare când am aflat ca i-a plăcut extrem de mult piesa şi m-a rugat să îi completez setul, în această vară, când s-a dus ea în vizită la sora ei. Şi apoi, sunt poveşti despre bijuterii pe care le creezi şi crezi că sunt minunate, totuşi nu se lipesc de nimeni. Şi stau cuminţi în magazin, şi vin cu tine la târguri, şi te întrebi dacă ai tu o expresie ciudată a frumosului. Şi, după luni de zile, te trezeşti că vine cineva care pune bijuteria şi nu o mai dă jos, şi spune că o căuta de mult, şi îți mulțumeşte, şi îți trimite poze cu bijuteria la birou, cu bijuteria în concediu, ți-o trimite să o cureți pentru că uită să o dea jos când face aluat, căci e parte din ea. Şi aşa vezi cum bijuteriile au şi mai multă viaţă și cum aduc bucurie celor la care se duc, aşa cum te-ai bucurat şi tu, făcându-le.
Care este bijuteria care te reprezintă cel mai tare?
Întotdeauna mă reprezintă cel mai tare ultima bijuterie făcută. Căci are încapsulată energia mea recentă, e aşa cum sunt în acel moment. E o oglindire a mea într-un moment din viață şi de aceea mi se pare că ultima creație mă reprezintă cel mai bine. Dacă ar fi însă să aleg un tip de bijuterie, aş putea spune răspicat că inelele mă reprezintă cel mai bine: o fi de vină infinitul cercului?

 

Mi s-a mutat inima de la locul ei

În locul pe care l-ai atins

Dansator nepriceput!

Dacă vreodată te vei juca cu degetele mele de la picioare

Şi inima se va înţepeni acolo?

O vei zdrobi, neghiobule, la primul vals!

Duma zilei (Paşte 2013)

Preotul: Hristos a înviat!

Tânăr ameţit: Mersi!

Slujba de înviere a decurs perfect. Ruby n-a stins lumina şi toate bătrânele au putut să doarmă liniştite cu cuţitul sub pernă.

Mie nu-mi place Paştele. Nu e vina lui, e vina mea. Mă întristează şi îmi aduce în minte un fel de nostalgie negativă, o antinostalgie, o nostalgie anulată, dar totuşi prezentă. Sunt pro Paşte datorită mâncării şi pentru că ne aduce pe toţi împreună. Coca Cola nu face asta! Sunt contra pentru că e o sărbătoare înţeleasă greşit, ca multe altele. 

Am trecut şi peste Paştele acesta, am scăpat de irascibilitate şi ură. Paştele mă făcuse chiar să-mi fie dor de şcoală. Aşa ceva nu se poate. 

Prietenii vechi reînoite, lucruri noi despre prietenii actuale, neînţelegeri reîmprospătate şi, ca în fiecare an, într-un loc în care se strâng cuplurile, mi s-a adus aminte că sunt singură. Mă scald singură în mândria mea. I don’t care if I’ll be Forever Alone for a long time…like FOREVER. I don’t do anything like that! (Scuzele de rigoare pentru amestecarea a două limbi într-un singur articol. Mai fac d’astea. Defect tipic românesc.)

 

„prea”

Mi se pare deplasat să fiu acuzată de faptul că sunt prea deşteaptă. Ironic sau nu, s-a întâmplat de prea multe ori în ultima vreme. Are inteligenţa o limită?

Ieri au constatat că sunt şi prea sinceră. Lucru deloc adevărat având în vedere că ascund adevărul atunci când nu e neapărat necesar să iasă la iveala. Diferenţa constă în faptul că mincinoşii nu ştiu când e neapărat necesar să spui adevărul. „Adevărul răneşte.” spun cu toţii. Întrebarea mea e: minciunile nu? Totul depinde de tabăra din care faci parte, iar eu lucrez individual. Mint pentru mine şi pentru cei care se gândesc la mine. În caz contrar, feriţi-vă de adevăr!

„A person should not be too honest, straight trees are cut first”

Ce s-a întâmplat cu lumea? În teorie inteligenţa şi onestitatea sunt calităţi. În practică, există şi „prea perfect” (generalizez pentru că eu NU SUNT PERFECTĂ).

Copilărie

Copilăria este singurul moment al vieţii mele pe care l-am ratat. A trecut repede şi fără urmări pe lângă mine, în cel mai straniu mod posibil…ca şi cum aş fi trăit într-o lume paralelă populată de păpuşi barbie şi ursuleţi de pluş- o lume crem în care frumuseţea făcea legea, dar, cu toate astea, existau războaie, mariaje distruse, o lume imensă imposibil de descoperit şi străbătut.

Când eşti copil îţi lipseşte un scop în viaţa, iar toată lumea îţi fură bomboanele şi nasul cu uşurinţă. Ai nevoie de un minim de îndrumare ca să nu te prăbuşeşti în dezinteres. Trebuie să respectăm bătrânii pentru că ei au avut timp să îndrume o mulţime de copii, iar adulţii care fură au fost păcăliţi de multe ori în copilărie.

Nu-mi pot explica nici acum de ce cea mai mare dorinţă a mea era să primesc o periuţă de dinţi cu perişori rotativi sau de ce vedeam adevărul, fără să-l înţeleg şi să-l accept. De ce refuzam oare feluri de mâncare care acum chiar îmi plac? De ce consumam cutii întregi de cretă pentru a păstra praful acela alb în ambalaje de jeleu? De ce mă atrăgea gunoiul?:)) Mă jucam cu fel de fel de chestiuţe inutile adulţilor. De ce îmi făcea plăcere să mă urc în pod şi să văd oameni care trec pe stradă? Iar cea mai mare întrebare e: de ce nu mai sunt la fel? Sunt identică cu eu-de-atunci în esenţă, dar trecutul meu e închis în cutiile de jeleu şi nu îl mai pot trezi la viaţă.

Mi se pare că nu sunt coerentă în scris şi în gândire acum, motiv pentru care n-am mai scris. Am scris asta din impuls şi din cauza unei nostalgii ciudate, mai ciudate chiar şi decât copilăria.

Preziceri

Dacă m-aş uita cu încredere într-un glob de cristal plastic,  mi-aş pune sute de prosoape în cap şi aş prezice că mâine o felie de unt va cădea cu partea neunsă în jos, o pisică nu va ateriza în picioare din saltul ei magnific de 1 metru şi un parlamentar va spune  numai şi numai adevărul, m-aţi crede?

Dacă nu, atunci ce-i face pe vrăjitori, prezicători, vraci să inspire încredere? De unde le vine această unică „putere” de neînchipuit?

Cât de naivi putem fi? Cât de uşor de manipulat?

Ne place incredibilul, supranaturalul, miraculosul…dar până la absurd nu e decât un pas.

Să trăieşti o viaţă iluzorie sau să te ancorezi cât de mult poţi în realitate?

Putem să visăm o vreme, iar mai apoi să aşteptăm apa din vaza cu flori razele călduţe ale soarelui care să ne trezească. E o idee. Poate, totuşi, există o stare de mijloc, un spaţiu între reverie şi realitate…un loc la care tindem, care sperăm să ne ofere eterna fericire.

Magia e urâtă, falsă, o scamatorie ieftină…dar visarea, visarea înseamnă speranţă.

Când mă gândesc că m-am apucat de scris pornind de la „Apocalipsă”, deşi eram ferm convinsă că nu o voi menţiona…pentru simplul fapt că falsa problemă e mult mai extinsă decât trebuie. În fine, am continuat agăţându-mă de crâmpeiele de idei din romanul „Ion” al lui Rebreanu ( de n-ar fi şcoala?!) şi „Un veac de singurătate” de Marquez.

Mi-a făcut o plăcere enormă să mă exprim după atâta vreme în care am lipsit.

O seară frumoasă!

Cum e vremea?

-Alo. Ce faci?

-Toate bune şi frumoase!

-Bravo. Cum e vremea la tine?

Serios? Adică serios? De parcă te-ar interesa! De parcă te-ar ajuta cu ceva să ştii că eu sunt în tricou în timp ce tu dârdâi de frig! Că ştii, şi la mine e tot noiembrie…şi eu locuiesc tot în România, Europa, Pământ.

Dintre atâtea lucruri care te-ar putea interesa, tu te rezumi la vreme. Frumos. Ce să zic?!

Când aud întrebarea asta stupidă nu ştiu cum să fac să ajung la „Pa.” E evident că persoana care îmi vorbeşte nu mai găseşte subiect de discuţie şi o bagă pe asta cu vremea. Şi plouă, plouă, plouă…peste inima mea. – Voltaj

Care ar fi cel mai inspirat răspuns, totuşi, la întrebarea „Cum e vremea?”?

Cum e vremea? E…e…schimbătoare?