Am renunţat de mult să mai ascult manele. Cei din jurul meu îmi spun, bun, nu îţi plac manelele, dar fie că vrei, fie că nu vrei le asculţi. Poate că vecinul ascultă muzica „talentosului” Salam, sau şoferul autobuzului îl îndrăgeşte pe Sandu Ciorbă. Indiferent de situaţie, măcar o dată pe lună te întâlneşti cu manelele.
Le răspund prietenilor simplu: nu ascult manele. Le aud fără a-mi dori acest lucru, şi câteodata nici nu le iau în seamă.
Întrebarea este de ce nu îmi plac. Cred că versurile nu au profunzimea necesară personalităţii mele (m-aş caracteriza ca fiind o fire sensibilă) pentru că nu sunt foarte interesată de duşmani, bani şi băutură. Nu am nimic împotrivă cu ritmul, deşi cred că se potriveşte mai degraba unei petreceri, unei nunţi , şi nu unei nopţi liniştite în care ai chef să asculţi muzică bună…
De ce să nu recunoaştem că o nuntă fără manele nu e nuntă, dar o petrecere doar cu manele e un chin, un fel de prostire a populaţiei, care e nevoită să renunţe la adevărata muzică bună.
Gândeşte limpede! 