Noi suntem speranţa!

Eu…cu mine

„Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă,preferam să rămân singur.”-Octavian Paler

De ce îmi place să fiu singură câteodată? Vreau să aud ce găndesc, să îmi pun în ordine viaţa: ideile şi principiile. Conştiinţa este cel mai bun prieten chiar dacă spune „Nu„, când tu spui „Da„, chiar dacă te sâcâie în timpul unui examen cu versurile melodiei preferate dar , oricât de mult ai greşi, te va îndruma întotdeauna. Şi nu este, deci, păcat să nu asculţi , măcar puţin ,ce spune? Conştiinţa este darul pe care mamele ni l-au oferit, pentru a avea grijă de noi când ele nu vor putea. Prudenţa, maturitatea minţii mele mă surprinde mereu. Mama, care îmi este cea mai bună prietenă, este şi o a doua conştiinţa, pentru că numai aşa ar şti tot ce e bine şi ce e rău pentru mine.

Nu ştiu de ce, dar mi-ar plăcea să mă asemăn cu un cuc singuratic, decât cu un miel, care fuge disperat după turmă. Nu îmi place să fac lucruri doar pentru că „cutare” a zis sau pentru că lui „cutare” îi plac, la fel cum nu îmi place ca ceilalţi să facă lucruri care îmi plac doar mie.

Poate că sunt egoistă, nici eu nu ştiu…Poate îi supăr pe ceilalţi prin atitudinea mea, dar aşa sunt şi nu aş vrea să mă schimb, să ajung o bătrânică, căreia nu îi pasă decât de ceilalţi şi caută mereu persoane cu care să bârfească.