Shrek

Dacă am început categoria asta cu filme „pentru copii”, în ghilimele pentru că acestea sunt filmele din care ai foarte multe de învăţat chiar şi ca adolescent sau ca adult, m-am gândit să vorbesc tot despre o animaţie dragă mie.

M-am apucat, deci, de ceva vreme să văd toate filmele care au legătură cu Shrek, căpcăunul neînţeles, judecat greşit şi deseori ironizat.Aceste filme dovedesc clar că aparenţele înşală.

M-a impresionat iubirea dintre Shrek şi Fiona, cu toate că, la început, ea era destul de superficială – fiţe de prinţesă aş spune eu.

Şi un căpcăun are nevoie de iubire, şi un căpcăun are dreptul de a se îndrăgosti, de a avea o familie, de a avea prieteni şi de a avea parte şi de momente de intimitate. În Shrek 2 este respins datorită înfăţişării înspăimântătoare de către socri, iar Fiona este pusă, într-un fel,  să aleagă: fie să le facă pe plac părinţilor şi să rămână la palat, fie să plece în mlaştină cu proaspătul soţ.

Personajul meu preferat este Donkey, poate, pentru că rolul este jucat de Eddie Murphy. Alegerea este total subiectivă. Shrek este obişnuit cu respingerea celorlalţi, iar măgarul vorbăreţ îl enervează din prima clipă cu prietenia necondiţionată pe care i-o oferă.

Shrek The Third m-a impresionat pentru că întreaga poveste s-a bazat pe teama de a fi părinte, frica aceea care îţi obligă conştiinţa să îţi tot repete că nu te vei descurca în rolul de tătic sau mămică. Dar cu ochişorii aceia nevinovaţi, micuţa făptură te face să ai încredere că vei reuşi să îţi îndrumi copiii şi să le oferi iubire. Povestea emoţionantă a unui viitor părinte şi umor specific animaţiilor Disney sunt, cu siguranţă, cheia spre succes.

În Shrek Forever After personajul mare, verde şi nervos a făcut greşeala de a trăi în trecut. Tot ceea ce ţine de prezent îl nemulţumeşte, copilăria şi tinereţea părându-i mai frumoasă: fără griji şi fără responsabilităţi. Ca de fiecare dată, este salvat si scos din gaura întunecoasă a trecutului cu ajutorul sărutului din dragoste adevărată. Întâmplările neplăcute create de dorinţa lui de a fi un „căpcăun adevărat” de care oamenii se tem l-au făcut să aprecieze ceea ce are şi să se bucure de viaţa de familie. Şi, de ce nu? Au trăit împreună fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Puss In Boots. Trebuie să recunosc că Motanul Încălţat m-a cucerit şi de data aceasta cu sinceritatea, ochişorii linguşitori de pisică, vocea lui Antonio Banderas, poate naivitatea motanului, care l-a crezut pe Ou de fiecare dată, personalitatea şarmantă pe care o scotea la iveală ori de câte ori  Kitty Softpaws era prin preajmă. E un film pe care nu m-ar deranja să îl mai văd încă o dată, mai ales că îmi aminteşte de „Don Juan de Marco”- un film care trebuie văzut. Puss In Boots combină aventura, comedia, o poveste de dragoste şi prezintă povestea Motanului Încălţat, care a reuşit să treacă peste amintirile neplăcute din copilărie, fiind motivat de „mama” lui şi de frumoasa pisică fără gheare.

Puss In Boots The Three Diablos este continuarea filmului Motanului încălţat în care acesta învaţă că poate câştiga bani făcând fapte bune şi purtându-se onorabil ca un adevărat erou. Reuşeşte, de altfel, să devină un fel de mentor pentru cele trei pisicuţe, care i-au dat ceva bătăi de cap la început. Aceasta a fost cauza prieteniei dintre Shrek şi Puss In Boots – momentul în care Motanul şi-a dat seama că doreşte să fie erou şi să renunţe la afacerile necinstite.

Shrek The Halls este filmul care aduce în discuţie teama de ceva nou. Aşa cum în Shrek The Third căpcăunului îi era frică să devină părinte, acum este speriat de Crăciun şi încearcă să aibă o sărbătoare ” ca la carte”. Nu reuşeşte şi este foarte dezamăgit fiindcă a eşuat. Este, în fnal, încurajat de prieteni şi de familie, iar primul lui Crăciun nu este ruinat.

Donkey’s caroling Christmas-Tacular – o petrecere de Crăciun cu colinde. Această petrecere organizată de Măgăruş este reuşită pentru că, spre deosebire de Shrek, Donkey ştie totul despre Crăciun. Pot spune că au avut un Crăciun cu adevărat puturos, ceea ce e foarte bine pentru nişte căpcăuni.

Dacă până acum am vorbit despre temerile lui Shrek, în Scared Shrekless este evidenţiată puterea acestuia de a-i face pe ceilalţi să se teamă. Este, totuşi, un căcăun. Chiar dacă Fiona şi cei trei copii l-au liniştit şi l-au  făcut mai sociabil şi mai puţin înfricoşător, îşi permite să fie temut de toţi măcar de Halloween.

Nu pot să nu aduc în discuţie soundtrackul acestor filme, care este, după părerea mea, excepţional. Se potriveşte cu povestea, melodiile pline de amuzament fiind combinate cu cele pline de sentiment. Printre preferatele mele se găsesc Accidentaly in love – Counting Crows şi I’m a believer – Smash Mouth.

Video

Eu…cu mine

„Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă,preferam să rămân singur.”-Octavian Paler

De ce îmi place să fiu singură câteodată? Vreau să aud ce găndesc, să îmi pun în ordine viaţa: ideile şi principiile. Conştiinţa este cel mai bun prieten chiar dacă spune „Nu„, când tu spui „Da„, chiar dacă te sâcâie în timpul unui examen cu versurile melodiei preferate dar , oricât de mult ai greşi, te va îndruma întotdeauna. Şi nu este, deci, păcat să nu asculţi , măcar puţin ,ce spune? Conştiinţa este darul pe care mamele ni l-au oferit, pentru a avea grijă de noi când ele nu vor putea. Prudenţa, maturitatea minţii mele mă surprinde mereu. Mama, care îmi este cea mai bună prietenă, este şi o a doua conştiinţa, pentru că numai aşa ar şti tot ce e bine şi ce e rău pentru mine.

Nu ştiu de ce, dar mi-ar plăcea să mă asemăn cu un cuc singuratic, decât cu un miel, care fuge disperat după turmă. Nu îmi place să fac lucruri doar pentru că „cutare” a zis sau pentru că lui „cutare” îi plac, la fel cum nu îmi place ca ceilalţi să facă lucruri care îmi plac doar mie.

Poate că sunt egoistă, nici eu nu ştiu…Poate îi supăr pe ceilalţi prin atitudinea mea, dar aşa sunt şi nu aş vrea să mă schimb, să ajung o bătrânică, căreia nu îi pasă decât de ceilalţi şi caută mereu persoane cu care să bârfească.