Gândeşte limpede!

Îmi tot spun „Gândeşte limpede!”, ” Fii atentă!”, dar cine să asculte?

Când încerc să gândesc mă năvălesc întrebările fără răspuns…de fapt, fără sens. Totul e vag, neclar. Văd totul printr-o ceaţă deasă cu miros de vată. Mi-e greu să văd că mă frământ degeaba, că nu pot să renunţ, dacă am dreptate, pentru a face totul să revină la normal.

Iau viaţa mult prea în serios. Gândeşte, gândeşte, gândeşte! Dar, câteodată mi-aş dori să pot să îmi las conştiinţa la plimbare, să mă eliberez de frământări inutile, banale…

E linişte şi un cuget îmi străfulgeră fiinţa: ce-ar fi să renunţăm la gândire, să fim neinteresaţi de ce e în jurul nostru, întotdeauna relaxaţi şi împăciuitori? Nu e bine nici aşa. Am ajunge de unde am plecat, evoluţia pierzându-se fără a ne da seama. Am deveni neciopliţi, lipsiţi de cultură, incapabili de relaţionare. Am fi oameni ai peşterii cu suflete de piatră…fără sentimente, fără micile bucurii zilnice, fără a contempla, fără a visa, fără a iubi, fără a trăi.

Totuşi, se mai poate face ceva în legătură cu calupul de gânduri care nu-mi dau pace. Mi-ar plăcea să fiu nestatornică, să nu mă ataşez de un loc şi să nu fiu dependentă de o persoană. Asta îmi aduce aminte de o poezie de-a lui Topârceanu:

Balada chiriaşului grăbit

Trec anii, trec lunile-n goana
Si-n zbor saptamânile trec.
Ramâi sanatoasa, cucoana,
Ca-mi iau geamantanul si plec!

Eu nu stiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon ma pune-n miscare,
Ce taina ma-ndeamna la drum.

Dar simt ca m-apasa peretii,
Eu sunt chirias trecator:
În scurtul popas al vietii
Vreau multe schimbari de decor.

Am stat la mansarda o luna.
De-acolo, de sus, de la geam,
Si ziua si noaptea pe luna
Priveam ca la teatru, madam!
Când luna-mi venea la fereastra,
Orasul parea ca ma cheama
Sa-i vad în lumina albastra
Fantastica lui panorama…
Mai sus, într-o camera mica,
Faceau împreuna menaj
Un mos, un actor si-o pisica.
Iar dincolo, jos, la etaj,
O dama cu vizite multe
Si-alaturi de ea un burlac,
Un domn serios de la Culte
Cu cioc si cu ghete de lac.
De-acolo, pe-o vreme ploioasa,
Mi-am pus geamantanu-n tramvai
Si-abia am ajuns pân-acasa:
Pe Berzei, la conu Mihai.

T;in minte si-acuma gradina,
Ferestrele unse cu var…
În fata sta coana Irina
Si-n curte, un fost arhivar.
Vedeai rasarind laolalta,
Un colt luminos de ietac,
Pridvorul cu iedera ‘nalta
Si flori zâmbitoare-n cerdac…
Pe-atunci înflorea liliacul
Si noaptea cadea parfumata
Umplând de miresme cerdacul,
Si-avea arhivarul o fata…
Stam ceasuri întregi sub umbrarul
De flori, asteptând neclintit
(C-avea obicei arhivarul
Sa sforaie noaptea cumplit).
Târziu, când se da la o parte
Perdeaua, parea ca visez…
Si iar am plecat mai departe,
De teama sa nu ma fixez.

Straine privelisti fugare!
Voi nu stiti ca-n inima port
O dulce mireasma de floare,
Parfumul trecutului mort…

Si-am stat la un unchi, pe Romana,
T;iu minte… dar unde n-am stat?
La domnul Manuc, o persoana
Cu nasul putin coroiat;
La doamna Mary, pe Regala
(O, cum ma ruga sa nu plec!
Mi-a scris chiar o carte postala);
Pe strada Unirii la Sbeck;
Pe Grant, lânga birtul lui Sbierea;
Pe Witing, pe Tei la Confort,
M-a dus pretutindeni puterea
Aceluiasi tainic resort.

C-asa mi-e viata – o goana,
Si astfel durerile trec…
Ramâi sanatoasa, cucoana,
Ca-mi iau geamantanul si plec!

Lăsând la o parte umorul, vreau să fiu un chiriaş trecător, cum frumos spune Topârceanu, în scurtul popas al vieţii. Nu m-am putut abţine să nu împărtăşesc cu voi această poezioară pentru copii…aşa ca mine.

Ajunge! Mă dor gândurile.